MEDIEREA reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006, cu modificările și completările ulterioare, care reglementeaza medierea și organizarea profesiei de mediator.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană autorizată aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Medierea reprezintă o activitate de interes public. Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul.
MEDIEREA poate fi utilizată în numeroase cazuri, dintre care, cu titlu de exemplu, enumerăm următoarele domenii:
Drept civil: în litigiile determinate de grănițuiri, revendicări, pretenții, evacuări, obligații de a face, raporturi locative, executarea, interpretarea și rezilierea contractelor, somații de plată etc.
Dreptul familiei: în litigiile determinate de divorțuri, partaje bunuri comune, încredințări de minori, continuarea căsătoriei, comunicarea dintre soți/părinți – copii, exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întretinerea copiilor, stabilirea domiciliului copiilor, raporturile dintre bunici și nepoți etc.
Dreptul penal: în situații determinate de plângeri prealabile formulate în cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, de asemenea în soluționarea laturii civile a cauzelor penale.
Litigii de muncă: drepturi bănești, desfacerea Contractului Individual de Muncă, conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă, etc.
Litigii între profesioniști: determinate de derularea raporturilor comerciale.
Dreptul consumatorului: litigii ivite între consumatori și producători, intermediari, etc.
Malpraxisul medical, etc.
Despre malpraxisul medical
În domeniul răspunderii profesionale, prin mediere se pot soluţiona conflictele în care se angajează răspunderea profesională a celui care a prestat serviciul – cazurile de malpraxis
Malpraxisul medical este definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările și completările ulterioare ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.
Malpraxisul medical trebuie abordat din perspectiva pacientului, a medicului, cât şi a companiei de asigurări. Din ce in ce mai mulţi pacienţi îşi cunosc drepturile şi acţionează în consecinţa. Colegiul Medicilor se confruntă cu un volum mare de sesizări şi încearcă să soluţioneze sesizările primite în măsura disponibilității specialiștilor si experților.
Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis. Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea personalului medical şi să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.
Implicarea medicului reclamat pentru malpraxis este analizată de către Colegiul Medicilor, doar prin prisma prevederilor Codului Deontologic medical si nicidecum Colegiul nu ia decizii în privinţa prejudiciului produs prin malpraxis. În privinţa răspunderii civile sau penale a medicului se pronunţă instanţa sau organele abilitate, decizia Colegiului constituind doar o proba extrajudiciară.
Avantajele soluţionării cazurilor de malpraxis prin mediere sunt:
– timpul foarte scurt de rezolvare (prin mediere se ajunge, de regulă, la o soluție în doar câteva ore);
– confidenţialitatea acestui proces (element important atât pentru pacienți dar mai ales pentru medici);
– evitarea răspunderii penale, a răspunderii disciplinare cât şi a răspunderii administrative (pentru medic);
– costuri reduse.
Este profesionistul care, având la bază pregătire universitară și o consistentă experiență profesională, în urma parcurgerii unui curs de formare profesională în domeniul medierii și a promovării examenului de intrare în profesie urmată de autorizarea acestuia de către Consiliul de Mediere, dobândește calitatea de MEDIATOR, astfel bucurându-se de prerogativele conferite de legislația în domeniu. Ulterior autorizării, mediatorul are obligația profesională de a urma cursuri de formare continuă, fapt ce denotă înaltul standard de pregătire profesională după care se ghidează această profesie.
– în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile;
– înaintea procesului penal sau a demarării urmăririi penale;
– dupa începerea procesului penal sau a urmăririi penale;
– pe tot parcursul procesului penal până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;
– puteți apela la mediere și în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților nu înlătură răspunderea penală;
– în aceste cazuri este posibilă recupararea prejudiciului înainte de definitivarea procesului penal, prin punerea în executare a acordului de mediere.
Prin mediere penală se poate soluționa latura civilă (daune morale și materiale) pentru toate faptele de natură penală.
– MEDIEREA CONFLICTELOR DE FAMILIE ȘI PARTENERIALE ( divorț, împărțirea sau partajul bunurilor, încredințarea minorului, plata
pensiei de întreținere și stabilirea domiciliului minorului, implicit a programului de vizitare și petrecere a vacanțelor);
– MEDIEREA CONFLICTELOR DINTRE PĂRINȚI – COPII MAJORI;
– MEDIEREA CONFLICTELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT;
– MEDIEREA CONFLICTELOR ÎNTRE DIVERSE INSTITUȚII FINANCIARE ȘI BANCARE ȘI NEBANCARE (IFN); COMERCIALE (somații de plată, pretenții, obligații contractuale ) ȘI CIVILE (partaje, moșteniri, succesiuni);
– MEDIEREA CONFLICTELOR LOCATIVE, DE VECINĂTATE, COMUNITARE, INTERETNICE SPECIFICE ȘI INTERCONFESIONALE;
– MEDIEREA CONFLICTELOR ÎNTRE RUDE, VICTIMĂ ȘI AGRESOR;
– MEDIEREA CONFLICTELOR DE MUNCĂ, SĂNĂTATE – MALPRAXIS;
– MEDIEREA CONFLICTELOR REFERITOR LA PROTECȚIA MEDIULUI ȘI A CONSUMATORULUI;
– MEDIEREA ÎN CAZUL ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE CU AVARII UȘOARE.
Art.12 alin. (4) și alin. (5) din legea 192/2006, cu modificările și completările ulterioare, se arată că:
(4) Profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi.
(5) Exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.”
Poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
Autorizarea ca mediator înseamnă alegerea uneia dintre următoarele formele de exercitare a profesiei: birou de mediator, societate civilă de mediatori asociați, birou de mediatori asociați sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Mediatorul sau mediatorii asociaţi titulari ai unui birou pot angaja traducători, consultanți juridici, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar desfășurării activităţii de mediere.
Art. 68, alin. 1. – În cauzele penale, medierea trebuie să se desfășoare astfel încât să fie garantat dreptul oricărei părți la asistența juridică și dacă este cazul, la serviciile unui interpret.
Art. 68, alin. 2 – În cazul minorilor, garanțiile prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului penal trebuie asigurate, în mod corespunzător, și în cadrul procedurii de mediere.
Art. 69, alin. 2 – Dacă procedura de mediere a fost declanșată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfășurării medierii. Dacă părțile aflate În conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în același termen, care îsi va relua cursul de la data întocmirii procesului verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare.
Art. 70, alin. 1 – În cazul în care medierea se desfășoară dupa începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere.
Acordul de mediere și procesul verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închid procedura medierii, trebuie să arate dacă părțile au beneficiat de asistența unui avocat și de serviciile unui interpret, ori după caz, să menționeze dacă au renunțat expres la acestea.
Avocații trebuie să își sfătuiască clienții să apeleze la mijloacele alternative de soluționare a cauzelor, conform pct. 3.7.1 din Codul deontologic, acesta fiind normă obligatorie potrivit art. 10 din Statutul avocaților.
Judecătorii, procurorii, lucrătorii de poliție judiciară și arbitrii judiciari trebuie să prezinte părților posibilitățile și avantajele folosirii medierii, conform art. 6 din Legea nr. 192/2006, cu modificările ulterioare.
Notarii trebuie să verifice condițiile de validitate ale acordurilor de mediere ajunse în fața lor, conform art. 78 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru o corectă informare a opiniei publice cu privire la subiectul Deciziei ÎCCJ Nr. 33/9 12.2019 publicată în Monitorul Oficial al Românieisub Nr. 144/24 februarie 2020, Consiliul de Mediere face următoarele precizări:
La mediator, soții pot apela fie pentru încercarea stingerii conflictului dintre ei – prin împăcare, fie în vederea convenirii asupra modalității de desfacere a căsătoriei și rezolvării aspectelor accesorii acesteia:
- modalitatea exercitării drepturilor părintești;
-programul de vizită al minorilor;
- numele purtat de soți după divorț;
- partajul bunurilor comune;
- stabilirea locuinței/domiciliului minorilor;
- contribuția părinților privind creșterea și educarea minorilor;
- alte drepturi de care părțile pot dispune, etc. (Pct. 5,7, 19 și 26 din Deciziei ÎCCJ Nr. 33/9 12.2019)